duminică, 29 aprilie 2012


Sâmbătă, 21.04.2012, a avut loc la Sebeș Întâlnirea arhieparhială a tinerilor și copiilor. Organizată de Protopopiatul Sebeș, reprezentat de părintele protopop Gatea Florin, această manifestare pastorală anuală s-a bucurat de prezența Preasfinției Sale Claudiu, episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore, cel mai tânăr episcop catolic din lume, și a peste cinci sute de tineri și copii din Protopopiatele Alba-Iulia, Aiud, Blaj, Brașov, Dumbrăveni, Iernut, Mediaș, Ocna Mureș, Reghin, Sibiu, Târnăveni, Tg. Mureș, Turda și Sebeș, însoțiți de patruzeci de preoți.
Programul întâlnirii a debutat cu celebrarea Sfintei Liturghii arhierești, în cadrul căreia părintele protopop al Sebeșului a adresat participantilor următorul cuvânt:
La sfârșitul oficiului liturgic a urmat o scenetă despre Cruce și Înviere, realizată de grupul de tineri și copii din Blaj:
In continuare, Preasfințitul Claudiu a transmis salutul și binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian după care prezentat tinerilor participanți o meditația, pe baza căreia s-au purtat ulterior discutii pe grupuri de tineri și copii, desfășurate în sălile de clasă ale Școlii Mihail Kogălniceanu. (Textul meditației PS Claudiu poate fi accesat aici.)
În timpul prânzului, o parte a participanților a luat masa, cealaltă parte dezbătând tematica discuții pe grupuri. După amiaza, la biserica protopopială, tinerii au prezentat mai întâi concluziile discutiilor pe grupuri, după care s-a făcut „predarea Crucii” întâlnirii arhieparhiale a tinerilor și copiilor Protopopiatului Ocna Mures, care va organiza întâlnirea în anul viitor, la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Tinerii participanți au ținut să multumească atât Preasfinției Sale Claudiu pentru arhiereasca liturgisire, pentru cuvintele pline de har  propuse spre meditație și pentru participarea la toate momentele acestei zile, cât și gazdelor, Protopopiatului Sebeș, preoți și tineri credincioși deopotrivă, care împreună s-au străduit și au trudit pentru reușita deplină a acestei minunate zile de primăvară.
În încheiere, după un recital al tenorului Prof. Ioan Chiciudean, grupurile de tineri din Reghin, Petelea, Săndulesti, Târnăveni, Sebeș și Sibiu au prezentat un program artistic compus din muzică religioasă și laică și din dansuri populare specifice propriilor zone folclorice.
Albumul foto al evenimentului poate fi vizionat aici.
Pr. Adin Pop

Comentarii


O opinie la “Întâlnirea arhieparhială a tinerilor și copiilor, Sebeș, 21 aprilie 2012”
  1. Cristina la 23 aprilie 2012 10:04 pm
    MULTUMIM BUNULUI DUMNEZEU PENTRU ACEASTA ZI DE HAR! A FOST O INTALNIRE REUSITA! MULTUMIM DIN SUFLET PS CLAUDIU PENTRU CUVINTELE DE SUFLET SI PENTRU PREZENTA SA IN MIJLOCUL TINERILOR SI AL COPIILOR. MULTUMIM ORGANIZATORILOR SI GAZDELOR PENTRU BUNA DESFASURARE A EVENIMENTULUI! AU FOST LA INALTIME! MULTUMIM PR. ADIN POP PENTRU CA A POSTAT ACESTE FILMULETE, CARE NE AJUTA SA RETRAIM ACEST EVENIMENT IMPORTANT DIN VIATA COPIILOR SI A TINERILOR, PROFUND IMPRESIONATI DE ACEASTA SARBATOARE A LOR. FIE CA BUNUL DUMNEZEU SA ADUCA ROADELE CUVENITE IN INIMILE TUTUROR PARTICIPANTILOR, SPRE CEA MAI MARE MARIRE A LUI SI SPRE SFINTIREA “TINERELOR VLASTARE” A BISERICII SALE!
http://www.bru.ro/blaj/iatc-2012-sebes-21-aprilie/









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu